varianta 7 -2007

Rezolvare Varianta 7 Limba Romana
Varianta 7
Subiectul I (40 de puncte)
1.Sinonime: zâmbet – surâs; palidă – galbenă, decolorată; demon – diavol, ispită; fidel – credincios
2. Cratima are rolul:
- de a lega două cuvinte care să formeze o singură silabă: “pe-al meu”
-de a păstra măsura şi ritmul la nivelul strofei,
- creează muzicalitate în cadrul versului.
3. Sens conotativ: Toată iarna am dus dorul cireşelor. Taina glasului şoptit mi-a strecurat un fior în suflet.
4. Expresii/ locuţiuni: din tot sufletul; a prinde suflet; om fără (cu) suflet; a avea ceva pe suflet; a-şi trage sufletul; a-i veni sufletul la loc;
5. Tema iubirii; motivul visului;
6. Portretul iubitei: „genele-ţi lunge”, „ochiul tău mare”;
7. În cea de-a doua strofă a poeziei, copila este asemuită cu o fiinţă malefică prin metafora „Eşti demon, copilă”, prin faptul că simpla-i apariţie a reuşit să alunge îngerul păzitor al eului liric: „numai c-o zare […] făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare”.
8. Titlul poeziei „Înger de pază”, scrisă de Mihai Eminescu, constituie o metaforă pentru portretul iubitei, ce este asemuită cu un înger „încins cu o haină de umbre şi raze”: „Vedeam ca-n vis pe-al meu înger de pază”. Percepută iniţial ca o făptura demonică, fata este recunoscută de eul poetic, fiind „veghea mea sfânta” – „căci tu – tu eşti el”.
9. Trăsături romantice: iubirea angelică, ideală, proprie omului de geniu (iubire romantică) şi utilizarea unei game variate de figuri de stil - comparaţie („vedeam ca-n vis”), metafore („haină de umbre şi raze”, „veghea mea sfântă”), epitete („palidă haină”, „genele lunge”, „ochiul mare”), precum şi crearea expresivităţii prin verbele la conjunctiv („să pot recunoaşte”), ce exprimă o dorinţă a eului poetic, înscriu poezia în romantism.
10. Prima strofă a poeziei „Înger de pază” debutează cu evidenţierea mitului oniric, manifestarea unei stări de extaz ce face posibilă întâlnirea dintre eul liric şi îngerul său de pază: „Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze/ Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază”. Portretul îngerului este antitetic, fiind „încins cu o haină de umbre şi raze”. Eul poetic conştientizează prezenţa iubitei, a copilei, a cărei imagine este ştearsă la început, imagine realizată printr-un epitet metaforic: „te văzui într-o palida haină”. Misterul femeii iubite este relevat printr-un vocativ cu determinant dublu: “copilă cuprinsă de dor şi de taină”. Sugerarea păcatului este construită prin alungarea îngerului păzitor de către ochii plini de patimi: „Fugi acel înger de ochiu-ţi învins”. Lirismul subiectiv este motivat de prezenţa mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: formele verbale şi pronominale la persoana I: „vedeam”, „-mi”, „al meu”, precum şi de adresarea directă la persoana a II-a singular (”te văzui”) şi vocativul “copilă”. Verbele la imperfect („veghea”, „vedeam”), ce semnifică o acţiune începută şi neterminată, ce pare continuă şi fără finalizare.
Elementele ce compun prozodia sunt măsura versurilor de 11-12 silabe, iar rima versurilor este încrucişată pentru versul I şi III şi îmbrăţişată în ultimele patru versuri.
Subiectul al II-lea (20 de puncte)
Text argumentativ: „Menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”. (Ioan Slavici – Educaţia raţională)
Sunt de acord cu afirmaţia lui Ioan Slavici exprimată în „Educaţia raţională” şi anume că „menirea firească a şcolii nu e să dea învăţătură, ci să deştepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuinţa de a învăţa toata viaţa”.
Înainte de toate, şcoala trebuie să pregătească tinerii şi copiii pentru viaţă, ca aceştia să poată face faţă tuturor încercărilor care le pot apărea în timp. Copilul trebuie învăţat să gândească şi să aplice în viaţă ceea ce asimilează pe băncile şcolii, altfel întreaga muncă depusă devine inutilă.
În altă ordine de idei, copilul trebuie să conştientizeze faptul că viaţa e imprevizibilă, nu se întâmplă totul ca la carte, pot exista situaţii în care deciziile luate să fie greşite. Şi trebuie trase învăţăminte de pe urma acestor greşeli pentru a nu le repeta.
Cu alte cuvinte, trebuie să fii chibzuit în a învăţa, dar şi în a aplica cele asimilate. Până la urma, viaţa e ea însăşi o şcoală pe care trebuie să învăţăm să o parcurgem şi să o absolvim cu succes.
În concluzie, trebuie ca mereu să existe o interdependenţă între noţiuni şi practică, între teoria abstractă şi viaţa concretă, întrucât tot ceea ce înveţi trebuie să-ţi folosească, într-un fel sau altul, în viaţa reală.
Subiectul al III-lea (30 de puncte
Rolul naratorului într-o povestire:
Narator-personaj: “Fântâna dintre plopi” de Mihail Sadoveanu
Narator obiectiv: “Lostriţa” de Vasile Voiculescu
(Sabina Rădulescu)